La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la uscătoare de produse ceramice dintr-o hală de producţie, pe o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătraţi, informează purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, potrivit Agerpres.
,,Personalul aflat la locul de muncă s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars 80 de cărucioare pentru transportul produselor ceramice, suporţi din poliuretan, mai multe rafturi confecţionate din lemn, instalaţii şi cablaje electrice", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de defectarea aparaturii de măsură şi control din interiorul unui uscător.