La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-o cameră din interiorul apartamentului la materiale textile şi mobilier, existând posibilitatea de propagare la întreg apartamentul.
„În cursul acestei dimineţi am intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, autoscară, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj de prim-ajutor şi un echipaj SAJ, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament, în municipiul Craiova, str. Deznăţui. În urma evenimentului, trei persoane au avut nevoie de asistenţă medicală (atac de panică şi intoxicaţie cu fum), dintre care două persoane (proprietari), au fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova", a informat biroul de presă al ISU Dolj.
În urma incendiului din apartament au ars mobilierul, materiale textile, aparatura electrocasnică şi s-a degradat zugrăveala din întreg apartamentul.