În jurul orei 10:00, prin apel la 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, a fost alertat despre producerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Fierbinți-Târg.
La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
În sprijinul salvatorilor au intervenit și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.
Din nefericire, în interiorul casei, a fost găsită o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 88 de ani, carbonizată.
Au ars toate bunurile din camera în care a fost găsită victima.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.