Un incendiu a izbucnit duminică , în jurul orei prânzului, într-un bloc din Sectorul 4 al Capitalei.
Flăcările au cuprins un apartament din zona Pieței Progresul, într-un bloc de pe Șoseaua Giurgiului.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri - 10 autospeciale de stingere a incendiilor.
Proprietara apartamentului cuprins de foc a primit îngrijiri medicale după ce a făcut un atac de panică.
O parte dintre locatari s-au autoevacuat, în timp ce restul au fost evacuați de pompierii sosiți la fața locului.
Circulația a fost oprită în zonă pentru accesul și desfășurarea pompierilor.
Potrivit informațiilor ISUB-IF, flăcările au cuprins un balcon de 15 metri pătrați. Au fost auzite și două explozii înaintea incendiului.
Focul a fost stins de pompieri, care au anunțat că, după stingerea micilor focare rămase în apartament, vor începe cercetările la fața locului.
Pompierii și polițiștii vor analiza probele pentru a stabili cauza acestui incendiu.
A fost deschis și un dosar penal pentru distrugere, potrivit procedurii.