Incendiul de la un depozit de legume şi fructe a fost stins după mai mult de şapte ore de când a fost semnalat la 112. "Incendiul din Afumaţi a fost lichidat la ora 9.10", a declarat, duminică dimineaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin, precizând că la faţa locului rămân două maşini de pompieri, pentru a supraveghea zona.
O persoană a murit, iar alta a suferit arsuri, noaptea trecută, într-un incendiu puternic produs la un depozit de legume – fructe din apropiere de București. Peste 25 de autospeciale de pompieri au fost chemate să intervină pentru că sursele de apă erau ineficiente în zonă.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2. Atunci au fost chemaţi şi pompierii. La sosirea echipajelor de intervenţie depozitul de legume-fructe din Afumaţi ardea pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Peste 25 de autospeciale de pompieri au fost chemate să intervină pentru că sursele de apă erau ineficiente în zonă, iar unele dintre mașini au fost folosite exclusiv pentru transportul apei.
Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită după încheierea operațiunilor de stingere, spun pompierii.