„Două autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un apartament dintr-un bloc de locuințe, situat pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca. Alerta a fost dată în jurul orei 3.10, iar pompierii au găsit în apartamentul cu două încăperi, situat la parterul blocului, corpul unei femei, în vârstă de circa 70 de ani, care fost ars în incendiu și care prezenta traume incompatibile cu viața. Pompierii au lichidat flăcările, în cca 15 minute, după ce au sosit la fața locului, și au întreprins măsuri pentru evacuarea unei persoane, care locuia deasupra apartamentului din care a pornit incendiul. Au fost distruse de flăcări mai multe bunuri din apartament, iar intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea focului mai departe de limitele în care a fost găsit”, se precizează în comunicatul ISU Cluj.