Potrivit Mediafax, persoanele rănite au suferit arsuri grave. Pe lângă bătrână, un bărbat în vârstă de 65 de ani a suferit arsuri ușoare la brațe și o femeie, în vârstă de 64 de ani, s-a intoxicat cu fum.
Pompierii din cadrul Detaşamentului Tulcea spun că femeia de 86 de ani era în interiorul acestor anexe, iar bărbatul a încercat să o salveze.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un SMURD şi 13 subofiţeri şi, de asemenea, şi un echipaj al serviciului de Ambulanţă Tulcea, focul fiind stins după câteva zeci de minute.