Mai multe echipaje de pompieri militari de la Secția de Pompieri Năsăud și voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Leșu, alături de personal de Ocolul Silvic Leșu (în total 15 persoane) intervin în zonă și lucrează pentru protejarea fondului forestier și a casei.
”Pompierii militari de la Secția de Pompieri Nasaud și voluntarii de la SVSU Lesu, alături de personal de Ocolul Silvic (în total 15 persoane) intervin și în aceste momente pentru localizarea si lichidarea focarelor. Imobilul amintit anterior este o casă locuită, iar din datele pe care le avem a fost protejată (inclusiv anexele acesteia, în care sunt adăpostite animale)” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.
Potrivit pompierilor, focare de mici dimensiuni au apărut, mai ales la nivelul vegetației de pe sol, inclusiv în pădurea din apropiere. Suprafața totală afectată de incendiu este de aproximativ 8 hectare.