Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ştrandului Ocnele Mari. Acolo au ajuns forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ.
”Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că arde violent acoperişul bucătăriei şi un număr de 14 persoane din pensiune s-au autoevacuat (11 turişti şi 3 angajaţi, toţi adulţi). Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În interiorul bucătăriei erau 5 butelii, care au fost evacuate de pompierii militari”, a transmis ISU Vâlcea.
Incendiul a fost localizat şi lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, în limitele găsite.
În urma acestuia, au ars acoperişul bucătăriei (70%), interiorul şi bunurile existente (inclusiv electrocasnice), în proporţie de 90%, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi.