Pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în balconul unui apartament din orașul Târgu Neamț.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere.
Incendiul se manifesta la un dulap, în balconul unui apartament situat la primul etaj al unui bloc de locuințe.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars un obiect de mobilier și articole de îmbrăcăminte aflate în interiorul acestuia.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări nestinse aruncată la întâmplare. Din fericire, nu au fost victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.