Incendiul a afectat patru imobile. O mare parte din acoperișurile acestora a ars, însă nimeni nu a fost rănit.
La fața locului au fost trimise 13 autospeciale. Pompierii au stins focul. Cauza incendiului este, deocamdată, necunoscută.
"Au fost afectate de incendiu patru imobile și anexele acestora, pe o suprafață de peste 200 mp. Flăcările au cuprins preponderent acoperișurile acestora. În mod progresiv au fost angrenate pentru stingerea incendiului, protejarea vecinătăților și constituirea echipelor de căutare-salvare un număr de 13 autospeciale, din care 10 de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare", au anunțat reprezentanții ISU.