Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iaşi, incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul şapte, al unui bloc de pe strada Fântânilor, din Iaşi. Conform Mediafax, la locul intervenţiei au fost trimise două autospeciale de stingere, două autoplatforme pentru salvarea de la înălţime, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj de primă intervenţie şi comandă plus un echipaj de descarcerare. Locatarii au fost evacuați în momentul intervenției din blocul de locuințe.
„Nu sunt anunțate victime. În aceste momente se evacuează persoanele din bloc. În sprijin se deplasează de asemenea două autospeciale de stingere și o autocisternă”, au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.