Dumitru Elisei s-a pensionat medical în 2021, dar a debutat în lumea afacerilor cu consultanță. Acesta nu a anunțat de ce boală suferă, dar ieșirea din activitate a venit după ce au apărut suspiciuni în ceea ce privește controalele la mai multe pensiuni și crame din Prahova. El a fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție după aceste suspiciuni, iar dosarul a fost clasat în martie 2023.
După tragedia din Tohani, procurorii DNA au cerut redeschiderea dosarului, dar așteaptă decizia instanței.
Fostul șef al pompierilor din Prahova Dumitru Elisei și-a înființat o firmă care oferă servicii de consultanță în domeniul situațiilor de urgență.
Colonelul pensionat special a semnat în 2021 un contract în valoare de 90.000 de lei cu spitalul județean Prahova și unul în valoare de peste 15.000 de lei cu Muzeul de istorie din Ploiești. Cele două contracte au fost obținute când firma avea doar un angajat și nu avea experiență în domeniu.
În 2022, firma colonelului pensionat special a avut 10 contracte cu instituții publice, iar în 2023 a reușit să primească 15 contracte de la autoritățile publice. Potrivit datelor financiare puse la dispoziție de site-urile de specialitate, cifra de afaceri în 2021 a fost de 9.000 de lei, ca în 2023 să ajungă la 400.000 de lei.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că foștii șefi ai pompierilor Prahova din perioada când Ferma Dacilor a fost controlată, Mihai Drăgan și Dumitru Elisei, au fost nevoiți să iasă la pensie din cauza unor nereguli. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, cei doi nu mai aveau acces la informații secrete înainte de pensionare, după ce au fost găsiți în stare de incompatibilitate de ofițerii Direcției Generale de Protecție Internă.