Potrivit Insoectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, incendiul a izbucnit într-un spaţiu special amenajat de la groapa de gunoi Glina, neexistând pericolul ca focul să se extindă către locuinţele din zonă.
Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, iar pompierii au trimis progresiv mai multe autospeciale, în prezent intervenind cu opt maşini de stingere, scrie news.ro.
În urma incendiului, nu sunt persoane rănite, au mai precizat reprezentanţii ISU Bucureşti - Ilfov.