Până la sosirea militarilor, au povestit martorii, angajații unei firme de pază au încercat să țină focul sub control cu ajutorul unor extinctoare, dar nu au reușit să îl stingă. "Am vorbit cu unul dintre colegii din tura de noapte, care mi-a povestit că, în momentul în care a văzut flăcările, a sunat la 112. S-au temut cu toții că incendiul s-ar putea extinde până la benzinărie, dar din fericire acest lucru nu s-a întâmplat", a relatat unul dintre salariații stației de carburanți, citat de telegrafonline.ro.
Două autospeciale cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului "Sublocotenent Fripis Marius Daniel", au sosit, în scurt timp, la fața locului. Acestea au stins focul care a mistuit cele două și a avariat o altă maşină aflat în apropiere.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime.
În primă fază, autoritățile au luat în calcul posibilitatea ca incendiul să fi fost pus în mod intenționat. Primele cercetări realizate la fața locului de lucrătorii ISU "Dobrogea" au arătat că ar putea fi vorba despre o mână criminală. Ulterior, însă, pe măsură ce investigația a avansat, polițiștii au stabilit că această ipoteză nu se confirmă. Oamenii legii spun că au vizionat imaginile surprinse de o cameră de supraveghere amplasată în zonă și că nicio persoană suspectă nu s-a apropiat de mașini nici înainte și nici după izbucnirea flăcărilor.