„Nu pot să accept acest mod de a acționa. Ca episcop, (Papa) nu poate trata oamenii în acest fel“, a spus cardinalul Gerhard Muller într-un interviu acordat ziarului german Passauer Neue Presse, citat de CNN.
Într-o scurtă ședință din data de 30 iunie, cu doar două zile înainte de expirarea perioadei de cinci ani în care Gerhard Muller, fostul prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței (De Propaganda Fide), avândscopulde a veghea asupra problemelor credinței și de a apăra Biserica Catolică de erezii, se află la conducerea acesteia, Papa Francisc l-a informat pe Muller că nu îl vanumi din nou în funcție.
„Nu a prezentat niciun motiv, așa cum nu a expus vreun motiv pentru care i-a înlocuit din funcțiepe membrii de o înaltă competență ai CDF, cu câteva luni în urmă", a declarat în interviu cardinalul, în vârstă de 69 de ani.
Greg Burke, directorul Biroului de presă al Vaticanului, a declarat pentru CNN că „A fost vorba despre o întâlnire privată cu Papa, nu avem niciun comentariu“.
Muller nu poate fi considerat un „angajat nemulțumit”. Deși a fost îndepărtat din funcția sa de funcționar de elită al Vaticanului, el rămâne cardinal în cadrul Bisericii Catolice, ceea ce face ca ieșirea sa public împotriva Papei să fie cu atât mai izbitoare.
Unele dintre tensiunile care au zguduit în ultimul timp Vaticanul au de-a face cu încercarea lui Francisc de a „relaxa“ doctrina bisericii, de exemplu în privința oferirii Sfintei Împărtășanii catolicilor divorțați și recăsătoriți, o problemă care a dus la dezbinări întreliberalii și conservatorii din Biserica Catolică.
Cașef al Biroului Doctrinar al Vaticanului, conservatorul Muller s-a aflat deseori într-o poziție dificilă, între susținerea schimbărilor dorite de papă și reconcilierea cu principiile doctrinare. Muller, de origine germană, a fost înlocuit de Monsenoirul iezuit Luis Francisco Ladaria Ferrer, în acest moment cel de-al doilea în ierarhia autorității doctrinare a Vaticanului.
Muller a fost numit de predecesorul lui Francisc, papa Benedict al XVI-lea, care a condus el însuși pentru un timp Congregația pentru Doctrina Credinței.