Aurelian îşi ajuta un vecin când a căzut din remorca unui tractor, de la doi metri şi jumătate înălţime. El a fost dus de urgenţă la spitalul din Câmpulung cu dureri mari de coloană. Acolo i s-a spus că are vertebrele tasate şi a fost trimis de urgenţă la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Aici a fost operat, iar totul a decurs normal. Soţia lui era chiar surprinsă de cât de repede îşi revine. Brusc omul a făcut febră foarte mare, conform Realitatea TV.
În timp ce soţul femeii se stingea, medicii îi ascundeau adevărul. Abia după deces familia a aflat din documentele medicale că bărbatul se infectase cu clostridium dificile, iar bacteria i-a fost fatală.
Bărbatul nu a avut niciodată nevoie de ajutor medical. La prima problemă a fost însă ucis de sistemul de care s-a ferit toată viaţa. Cazul a ajuns până la guvern, ministrul Sănătăţii a recitat aceeaşi poezie despre prevenţie.
”Am verificat chiar ieri, cu privire la raportarea infecţiilor nosocomiale. Încercăm să gândim un program pentru a stimula raportarea, dar nu asta este soluţia. Soluţia este de a găsi un mecanism pentru a preveni infecţiile nosocomiale”, a declarat, pentru Realitatea TV, ministrul Sănătății, Florian Bodog.
Conducerea spitalului de urgenţă Bagdasar Arseni contrazice familia şi precizează că probele biologice recoltate în timpul internării de la pacient NU au confirmat prezenţa bacteriei Clostridium Difficille.