Ministrul lituanian al Sănătăţii, Arunas Dulkys, a precizat că decizia privind suspendarea vaccinului este o măsură de prevenție și a subliniat că va fi în vigoare până când EMA va furniza concluziile finale cu privire la siguranţa serului.
Oficialul a subliniat că, personal, are încredere în vaccin și este gata să accepte să fie imunizat cu el, dar că oprirea temporară este ”cea mai sigură cale de a minimiza riscurile.”
Decizia a fost luată după ce și Agenţia lituaniană pentru controlul medicamentelor a anunțat că trei persoane au prezentat cheaguri de sânge după administrarea vaccinului, dar a subliniat că nu există niciun indiciu privind legătura directă cu vaccinul.
Agenția Europeană a Medicamentului: Beneficiile vaccinării cu AstraZeneca depășesc riscurile
Marți, Agenția Europeană a Medicamentelor a insistat asupra faptului că studiile de până acum nu au arătat o legătură directă între vaccin şi cheagurile de sânge. EMA a anunțat că analizează efectele secundare grave ale tuturor vaccinurilor împotriva COVID-19, concluziile finale urmând să fie făcute publice joi.
STUDIU: Mai multe tromboze raportate în cazul vaccinării cu Pfizer decât cu AstraZeneca
Aproximativ 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu, notează Agerpres.
Citește și: ”Vlad Voiculescu: ”NU există bază ştiinţifică pentru suspendarea vaccinului AstraZeneca”