Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care invalidează toate auxiliarele folosite în şcoli până în prezent, printre acestea numărându-se în mod automat şi "Gazeta Matematică", o publicaţie cu tradiţie în România de peste 120 de ani. Unele inspectorate şcolare au refuzat să mai primească revista, deşi există protocoale de livrare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România.
Gazeta de matematică, INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA
Profesorul de matematică Radu Gologan, antrenorul de genii din România, şi-a exprimat nemulţumirea şi a postat un mesaj pe contul său de Facebook.
"L-aş întreba pe domnul profesor Pop, actualmente ministru al educaţiei şi fost profesor de matematică, dacă în opinia domniei sale, Gazeta Matematică, un monument al culturii româneşti de peste 120 de ani, este considerat auxiliar interzis în şcolile din România. Cred că ştie că generaţii întregi de matematicieni, ingineri, fizicieni, informaticieni, ce au făcut şi fac fală României, au făcut primii paşi spre ştiinţă cu Gazeta alături. Pot să îi spun domnului Pop că în SUA, Moldova, Germania, Franţa ca şi în multe alte ţări este folosit ca material auxiliar la matematică. Din păcate câţiva inspectori generali şi directori au interzis deja distribuirea Gazetei Matematice, deşi exista un protocol între Societatea de Ştiinţe Matematice şi minister în acest sens", este mesajul postat de profesorul Radu Gologan pe contul său de Facebook.
Istoria GAZETEI DE MATEMATICĂ
Istoria Gazetei de Matematică începe în ziua de 4 Octombrie 1894, în casa de pe strada Manea Brutaru (azi General C. Budişteanu) nr. 14 din Bucureşti – casa s-a păstrat până azi – „…într-o odăiţă, cea mai apropiată de stradă, din partea din stânga, în fundul curţii…“, cum îşi amintea unul dintre participanţi, se găseau inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco şiIoan Zottu.
La adresa amintită se aflau birourile centrale ale Serviciului pentru construcţia liniei ferate Feteşti – Cernavodă de sub conducerea ing. Anghel Saligny, iar cei cinci erau angajaţi ai acestui serviciu. Odăiţa cu pricina era „biroul“ lui V. Cristescu.
Toţi erau tineri absolvenţi – doi dintre ei, din acel an, iar ceilalţi de un an sau doi înainte – ai Şcolii de Poduri şi Şosele (viitoarea Şcoală Politehnică) din Bucureşti. Se pornise o discuţie aprinsă despre rezultatele slabe obţinute de candidaţi la examenul de admitere din septembrie al aceluiaşi an, examen la care Ion Ionescu tocmai participase, ca supraveghetor, la proba scrisă.
Cauzele acelui eşec vor fi fost mai multe, dar una era invocată, cu deosebire: lipsa unei reviste româneşti de matematică. Vasile Cristescu mărturisea că s-a putut pregăti serios pentru examenul de admitere folosind revista ieşeană Recreaţii ştiinţifice, care, din păcate, a avut o viaţă scurtă (1883 – 1888).
După dispariţia Recreaţiilor, mai rămâneau doar două-trei reviste străine, Mathesis, care apărea la Gand, fiind una dintre ele, la care colaborau V. Cristescu şi Ion Ionescu.S-a propus înfiinţarea unei reviste de matematică „… de care să profite elevii liceelor noastre“, dar principalul obstacol rămânea lipsa banilor.
Se mai adăugau temerile legate de indiferenţă, de lipsa de materiale originale şi multe îndoieli…
Important este, pentru istoria învăţământului şi ştiinţei matematice româneşti, că acea zi s-a încheiat cu o hotărâre: „…să căutăm zece persoane care să vrea să dea sumele necesare pentru apariţia revistei în primul an, iar toate veniturile acelui an să se capitalizeze, pentru a se garanta publicarea (revistei, n.n) în anii următori, când unul sau mai mulţi din cei zece nu ar voi să mai dea sumele necesare… dacă nu s-ar găsi alţii cari să-i înlocuiască“, cum îşi va aminti Ion Ionescu mai târziu.
Sumele de care este vorba mai sus au fost stabilite, la început, la 20 lei (aur) pe lună, de persoană, dar, după discuţii cu mai mulţi tipografi, s-a ajuns la 15 lei (aur). Erau mulţi bani, mai ales pentru tinerii aflaţi la începutul carierei, a căror „…curbă a casei stătea totdeauna în regiunea negativă“, după cum glumea, amar, Ion Ionescu.
Discuţiile au continuat şi în alte zile, argumentele pentru înfiinţarea revistei se înmulţeau… Istoria n-a păstrat coordonatele zilei în care Victor Balaban a propus – şi ceilalţi au aprobat – ca revista să se numească Gazeta Matematică. Rămânea constantă hotărârea celor cinci… de a mai găsi încă cinci!
Pe la mijlocul anului următor Declaraţia, care începea cu: „Subsemnaţii, ne obligăm pe noi înşine şi unii pe alţii…“ mai era semnată, în ordine, de inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Niculescu şi Tancred Constantinescu, de aceeaşi vârstă cu primii cinci şi tot absolvenţi ai Şcolii de Poduri…
Luna august îl aduce pe ultimul redactor: Andrei G. Ioachimescu, fost coleg cu V. Cristescu, proaspăt sosit de la Paris, după un stagiu de specializare (folosit şi pentru a obţine o licenţă în matematici). Se stabilesc responsabilii cu apariţia primului număr (V. Cristescu), cu administraţia şi casieria (I. Zottu), cu redactarea Programului Gazetei (M. Roco).
Dar, la sfârşitul lui august, „naşul“ Gazetei, V. Balaban, se îmbolnăveşte grav, fără speranţă de vindecare. Nu-i va fi dat acestui entuziast fără leac să-şi vadă visul împlinit. Va muri – neverosimil şi nedrept – la 25 de ani, împlinind, parcă, o mai veche credinţă care vine dinspre mănăstirea Argeşului şi de mai departe, că: la temelia unei mari construcţii stă o viaţă de om!
Este înlocuit în redacţie cu Constanţa Pompilian, proaspătă licenţiată în matematici la Bucureşti şi Paris.
La 14 septembrie 1895, 15 locomotive de mare tonaj traversează, în uralele mulţimii, cei patru km ai podului de la Cernavodă, cea mai mare construcţie de acest gen din Europa acelor vremuri, având încorporat în el sută la sută inteligenţă românească.
O zi mai târziu, odată cu începerea anului şcolar, apare primul număr al Gazetei Matematice, cu acelaşi procent de inteligenţă autohtonă! Aplauzele au venit (mult) mai târziu.
