Potrivit ministerului român de Externe, cele 69 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut şi de două echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de reacţie rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie şi îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare îmbarcării.
De asemenea, au fost întreprinse demersuri pe lângă autorităţile locale competente, pentru realizarea zborului în condiţii de siguranţă.
Operaţiunea este susţinută, de asemenea, de alte autorităţi române, la sosirea pe teritoriul României a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmând să acorde asistenţa necesară în strânsă cooperare cu organizaţii neguvernamentale şi Primăria Bucureşti.
Confruntarea candidaților pe drumul spre Cotroceni se vede pe Realitatea.NET! Ana Maria Păcuraru, tur de forță: TU DECIZI în ziua votului!
Până în prezent, arată MAE, 212 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Liban.
MAE şi Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică.
Totodată, MAE reaminteşte că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 - "Evitaţi orice călătorie!" pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896, informaţiile fiind actualizate în mod constant, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune.
MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare.