ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Legat de cea de-a doua denumire populară a zilei, ,,Paștele Cailor'', tradiția locurilor a păstrat o altă legendă. Atunci când Maica Domnului l-a născut pe Mântuitorul Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat și ele parte la mărețul eveniment. Se zice că pe cât de cuminți erau boii și oile, pe atât de gălăgioși erau caii din grajd. Ca mâhnire a faptului că pruncul nu avea liniște, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice că le-ar fi spus cuvântul că să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Inălțarea Domnului, când Fiul ei se va fi înalțat la Cer. În ziua în care caii „își prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut iarba câmpului.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. În unele localități din Transilvania și din Argeș, fetele și flăcăii merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului în alunișuri să culeagă flori de alun, care înfloresc și se scutură în zorii aceleiași zile. Se spune că aceste flori au puteri magice și trebuie păstrate alături de busuiocul sfințit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menține armonia și dragostea în familiile care împlinesc ritualul.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Târgurile aveau și ele, în această zi, un loc special. Serbarea Cailor se făcea pe sine prilej pentru organizare de târguri și pentru încheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate cazurile erau reușite, de aici nâscându-se și expresia „la Paștele cailor”.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Această zi era văzută ca una „a soroacelor”, când se încheiau diferite calcule. În această zi se făceau plățile întârziate, neachitate la Sfântul Gheorghe, după cum era obiceiul. Se mai zice și că plantele sădite după această zi nu vor da rod.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. În ziua de Ispas nu trebuia să se lucreze pentru ca oamenii să nu căpieze și să nu fie pândiți de primejdii, lovituri ori grindină. De asemeni, nu era deloc bine să dai din casa nici sare (ca sa aibă vacile smântână), și nici foc (pentru ca oamenii din casă să nu aiba inimă rea la fel ca și focul).