Exercițiul anual este planificat să se desfășoare în perioada 20 martie - 2 aprilie pe mare, pe fluviu, în Delta Dunării și în zona de coastă, respectiv în întreaga zonă de responsabilitate a Forțelor Navale Române. Forțele Navale Române sunt cele care organizează această acțiune.
La activități vor participa aproximativ 3.400 de militari și reprezentanți ai unor instituții din sistemul național de apărare, precum și din următoarele 12 state aliate sau partenere: Albania, Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și Turcia, informează Defense Romania.
De asemenea, peste 30 de nave militare ale Forțelor Navale Române, două nave militare ale Forțelor Navale ale Bulgariei, 14 aparate de zbor din Franța, România, Statele Unite ale Americii și Turcia, 15 ambarcațiuni rapide de intervenție și nave de patrulare ale instituțiilor din sistemul național de apărare, 57 de autovehicule militare și alte capabilități de luptă, precum sisteme mobile de lansare, detașamente de forțe pentru operații speciale și de scafandri de luptă de incursiune și împotriva dispozitivelor explozive, specialiști în apărare CBRN și plutoane de infanterie și de parașutiști militari vor executa secvențele de instruire planificate de Forțele Navale Române, potrivit comunicatului emis de Statul Major al Forțelor Navale.
În anul de instrucție 2023, exercițiul “Sea Shield” reprezintă cea mai importantă activitate de instruire planificată și condusă de Forțele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale, care contribuie la promovarea intereselor României în plan regional și internațional, după cum declară serviciul de presă al Forțelor Navale Române.