Primele focuri se aprind în jurul orei 4.00 sau 5.00. Cine a pregătit colaci și colivă nu aprinde focul până nu tămâie pomana însă. Imediat ce se termină obiceiul din curte, femeiele merg în cimitir. Aici, în dreptul fiecărei cruci se face din nou focul, cu boji sau coceni, și se aprinde o lumânare pentru sufletul celui îngropat. Liniștea nopții este spartă de bocete și de poveștile fiecărei bătrâne care o viață întreagă și-a plâns frații, părinții, soții sau poate copii.
„Acum, de Joimari, îi readucem acasă cu focurile astea. Le luminăm calea. Ar fi bine să fie dus mai departe acest obicei dar văd că tineretul îl cam lasă. Noi cele mai în vârstă ne ținem de el până închidem ochii”, a povestit o bătrână din satul Sfircea.
Din cimitirul satului, femeile merg la biserică. Coșurile le sunt pline de colaci, colivă și fructe. Se împart bucate de post și se fac rugăciuni pentru sufletul celor morți.
„Fiecare aduce la biserică ce poate. Îi pomenim pe cei morți. Am pregătit colacul mare pentru biserică, un platou cu colivă, rahat, halva și mere. Este post și asta împărțim. După slujbă, dăm de pomană și celor din familie și vecinilor”, a mai spus doljeanca.
În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această seară, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.
În tradiţie, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimariţa. Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire din Postul Mare. Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau încondeiate în această zi nu se strică tot anul.
