Experţii în oncologie cred că acesta este cel mai mare pas făcut în domeniu, de la chimoterapie, până în prezent, şi că noul tratament va înlocui actualele terapii în mai puţin de cinci ani.
Tratamentul şi-a dovedit eficienţa chiar şi în cazul celor mai mortale tipuri de cancer, inclusiv cel de piele sau cel pulmonar.
În cadrul studiilor clinice efectuate, tratamentul a eradicat tumori ale unor pacienţi care mai aveau de trăit doar câteva luni. Acum, ei duc o viaţă normală.
Numit imunoterapie, tratamentul învaţă sistemul imunitar să atace celule canceroase.
Pe lângă cancerul de plămâni sau piele, terapia a fost eficientă şi împotriva cancerului de rinichi, de vezică urinară, la cap sau la gât.
Rezultatele noului tratament au fost prezentate în cadrul unei conferinţe a American Society, care a avut loc la Chicago.
De exemplu, în Marea Britanie, un studiu clinic care a inclus pacienţi cu cancer de piele în formă terminală duc acum o viaţa normală şi s-au întors deja la muncă. Unii dintre ei nu vor mai avea nevoie de alt tratament, în timp ce alţi pacienţi vor trebui doar să urmeze terapia o dată la câteva săptămâni sau o dată pe lună.
Unul dintre pacienţii incluşi într-un studiu clinic este o profesoară în vârstă de 61 de ani care a fost diagnosticată cu cancer în anul 2006. După tratamentul standard, cancerul a reapărut şi s-a extins la plămâni şi sân. În 2013, i s-a spus că mai are de trăit doar câteva luni.
Însă, profesoara s-a înscris într-un studiu clinic în august 2014 şi în câteva săptămâni tumorile au dispărut complet. După aceea, cancerul a reapărut, însă imunoterapia l-a eradicat din nou.
"Este un medicament miraculos", a afirmat profesoara.
Profesorul Peter Johnson, directorul departamentului de oncologie al Cancer Research UK, a afirmat că rezultatele obţinute până acum arată că suntem la începutul unei noi era în tratamentul cancerul, nu pentru toate tipurile, însă pentru cele cu care oamenii de ştiinţă s-au chinuit cel mai mult.
"Sperăm că efectul tratamentului să se menţină pe termen lung, ducând chiar la vindecare", a afirmat acesta.
Profesorul Roy Herbst, şeful secţiei de oncologie din cadrul Yale Cancer Centre din Statele Unite, a afirmat că imunoterapia ar putea înlocui chimoterapia în următorii cinci ani,
"Cred că avem de a face cu o schimbare de paradigmă în oncologie", a spus acesta.
Costul anul al acestui tratament este de aproximativ 100.000 de lire sterline (peste 617.390 lei).