Pentru milioanele de oameni din lumea întreagă care sunt orbi, mersul este mereu o provocare. Deşi câinii şi bastoanele pot ajuta, nu pot simula vederea. Astfel, ochelarii care fac orbii să vadă au apărut pe piața americană. Aceștia susțin faptul că perechea de ochelari este foarte puternică. Odată ce utilizatorii o pun la ochi, înregistrează un video la rezoluție mare și folosește magnificarea, contrasul și diferiți algoritmi pentru a îmbunătăți acea imagine în ceva ce chiar și orbii pot vedea, permiţându-le pacienților să ia parte la o varietate de activităţi, inclusiv sporturi. Dispozitivul este însă destul de scump, aproape 10 mii de dolari, dar în mod normal, cu timpul, şi dacă tehnologia se dovedeşte utilă şi eficientă, preţurile vor scădea.
O altă companie s-a gândit să inventeze cana care ține cafeaua sau ceaiul cald deoarece este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă oamenii. Cafeaua se poate răci prea repede sau poate fi foarte fierbinte, iar ambele situaţii afectează gustul. Conform unui studiu, există doar 37 de secunde în care te poţi bucura de această băutură la temperatura optimă. Astfel, acoperită cu un strat cermic, poate ţine cafeaua sau ceaiul la o temperatură exactă setată cu ajutorul unei aplicaţii, timp de o oră de la sine, datorită materialului, iar apoi pe un timp nelimitat datorită încălzirii electrice.
O altă invenție interesantă sugerată de cea mai bună firmă de cauciucuri de mașină a venit cu ideea de a realiza în curând cauciucuri de mașină fără aer. Acestea sunt realizate din materiale reciclabile, iar structura poate fi creată la imprimante 3D. De asemenea, sunt mult mai rezistente şi uşor de înlocuit.
Conform descopera.ro, cât de curând, lifturile pot merge şi pe orizontală, folosind tehnologia care ajută şi la locomoţia trenurilor magnetice. Invenţia are mari implicaţii, având potenţialul de a schimba şi modul în care se construiesc clădirile. Datorită unui test de succes de anul acesta, primul set MULTI va fi instalat în Berlin în 2021.