Copiii resimt cel mai mult efectele crizei economice provocate de războiul din Ucraina. Alte patru milioane de copii din Europa de Est și Asia Centrală au fost împinse în sărăcie de războiul din Ucraina și creșterea inflației, ceea ce reprezintă o creștere de 19% față de 2021, potrivit celui mai recent studiu UNICEF.
Datele din 22 de țări din regiune prezentate în studiul UNICEF publicat luni, 17 octombrie, dovedesc acest lucru.
În timp ce copiii reprezintă 25% din populația, în ultimele luni, ei reprezintă aproape 40% din cele 10,4 milioane de persoane suplimentare care se confruntă cu sărăcia în 2022.
În Federația Rusă a crescut cel mai mult numărul copiilor care trăiesc în sărăcie, cu încă 2,8 milioane de copii care trăiesc acum în gospodării sub pragul sărăciei. Creșterea din Rusia înseamnă aproape trei sferturi din creșterea totală în regiune.
Pe al doilea loc este Ucraina, care găzduiește aproape o jumătate de milion de copii în plus care trăiesc în sărăcie - mai exact, peste 400 de mii de copii.
Pe al treilea loc este România, cu o creștere de peste 110 mii de copii.
Cu cât a crescut numărul de copii în risc de sărăcie în ultimul an - vârsta: 6-17 ani
Federația Rusă - 2.876.591 de copii
Ucraina - 400.104 de copii
România - 110.390 de copii
Turcia - 109.063 de copii
„Pe lângă ororile evidente ale războiului – uciderea și mutilarea copiilor, strămutarea în masă – consecințele economice ale războiului din Ucraina au un impact devastator asupra copiilor din Europa de Est și Asia Centrală. Copiii din întreaga regiune sunt afectați de consecințele acestui război teribil. Dacă nu oferim acum sprijin acestor copii și familii, creșterea accentuată a sărăciei infantile va duce aproape sigur la pierderi de vieți, la pierderi în educație și la un viitor pierdut”, a declarat directorul regional al UNICEF pentru Europa și Asia Centrală Afshan Khan.
Potrivit raportului UNICEF, consecințele sărăciei copiilor întrec familiile cu greutăți financiare, pentru că în acest fel crește riscul de deces. Creșterea puternică ar putea duce la moartea a încă 4.500 de copii înainte de prima lor zi de naștere, iar pierderile de învățare ar putea fi echivalente cu încă 117.000 de copii care abandonează școala în acest an.
Cu cât o familie este mai săracă, cu atât este mai mare proporția din venitul lor dedicată nevoilor precum hrana și combustibilul. Când costurile bunurilor de bază cresc, banii disponibili pentru a satisface alte nevoi, cum ar fi îngrijirea sănătății și educația, scad.
Războiul din Ucraina și criza ulterioară a costului vieții înseamnă că cei mai săraci copii au și mai puține șanse să acceseze serviciile esențiale și sunt mai expuși riscului căsătoriei copiilor, violenței, exploatării și abuzului.
Pentru mulți, sărăcia din copilărie durează toată viața. Unul din trei copii născuți și crescuți în sărăcie vor trăi ca adulți tot în sărăcie, ceea ce duce la un ciclu intergenerațional de greutăți și privațiuni.
Provocările cu care se confruntă familiile care trăiesc în sărăcie sau în pragul sărăciei cresc exponențial în momentul în care guvernele reduc cheltuielile publice, măresc taxele pe consum sau pun în aplicare măsuri de austeritate pentu creșterea economiei pe termen scurt, pentru că în acest fel scad acoperirea și calitatea serviciilor de sprijin, de care depind familiile, potrivit comunicatului de presă transmis de UNICEF.
Studiul stabilește și un cadru general pentru a ajuta la reducerea numărului de copii care trăiesc în sărăcie și pentru a preveni creșterea numărului de familii care ajung să aibă probleme financiare:
- Acordarea de ajutoare financiare universale pentru copii și asigurarea unui venit minim.
- Extinderea beneficiilor de asistență socială pentru toate familiile cu copii aflați în dificultate, inclusiv pentru refugiați.
- Protecția cheltuielilor sociale, în special pentru copiii și familiile vulnerabile.
- Protecția și sprijinirea furnizării de servicii de sănătate, nutriție și asistență socială pentu mamele însărcinate, sugari (copii sub 1 an) și preșcolari.
- Reglementarea prețurilor la produsele alimentare de bază pentru familii.
RAPORT UNICEF: Impactul războiului din Ucraina și al recesiunii economice provocate de acesta asupra sărăciei în rândul copiilor din Europa de Est și Asia Centrală