UPDATE Două camioane şi o autoutilitară au fost implicate, miercuri dimineaţa, într-un accident produs pe Drumul Naţional 17, în zona Valea Străjii, situată la poalele Pasului Tihuţa, iar unul dintre şoferi a decedat în urma coliziunii, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
La caz au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, trei echipaje SMURD (inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării o victimă încarcerată, inconştientă, în persoana conducătorului auto al autoutilitarei, şi două victime conştiente, cooperante, ieşite pe cont propriu din autocamioane.
Şoferului autoutilitarei i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul la locul accidentului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
”Pompierii militari intervin pe DN 17 - Valea Străjii la un accident rutier în care sunt implicate două camioane şi un autoturism. Din primele informaţii, două victime sunt încarcerate, una este inconştientă”, a transmis, miercuri, ISU Bistriţa-Năsăud.
Accident rutier pe DN1: Trei victime după ce o mașină s-a ciocnit cu un microbuz
La fața locului intervin două echipaje de descarcerare, trei echipaje SMURD (inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD) şi un echipaj aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.