Cinci persoane au fost rănite după ce un microbuz care circula regulamentar a fost izbit frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens.
La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe şi o maşină de descarcerare a pompierilor militari din Ilia.
Victimele, cu vârstele cuprinse între 40 şi 70 de ani, au fost transportate pentru investigaţii la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la spitalul din Deva.
Potrivit glasul-hd.ro, anchetatorii spun că microbuzul avea nouă pasageri la bord şi se îndrepta spre Braşov. Patru dintre răniți se aflau în microbuz, iar al cincilea este șoferul imprudent. Acum, el s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se pare că evenimentul s-a produs după ce conducător auto, în vârstă de 51 de ani, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar.