Dintre cei 29 de oameni uciși, 27 sunt polițiști, ceilalți doi sunt civili, a precizat ministrul, într-o conferință de presă la Istanbul.
Potrivit ministrului turc de Interne, Suleyman Soylu, 10 persoane au fost reținute și plasate în arest în legătură cu acest atac, ultimul dintr-un val de atentate care a însângerat Turcia din vara lui 2015.
Conform lui Soylu, un vehicul capcană a explodat în proximitatea unei mașini de transport a poliției, la ora 22,29 (19,29 GMT), în fața la Vodafone Arena și, 45 de secunde mai târziu, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul unui grup de polițiști în parcul din apropiere Maçka.
Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a denunțat un "atac terorist care a vizat în mod clar forțele de poliție de intervenție".
Acest dublu atac, care nu a fost imediat revendicat, a lovit un cartier turistic al Istanbulului, situat între emblematica piață Taksim și fostul palat imperial Dolmabahçe, în partea europeană a metropolei turce.
At least 20 people wounded by an explosion outside a football stadium in #Istanbul - Turkish interior minister says https://t.co/qNoFuHdMw3
— Sky News (@SkyNews) 10 decembrie 2016