Descinderea poliţiştilor din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Giurgiu are loc pe o proprietate privată a unei femei, de 49 de ani, situată în extravilanul localităţii Băneasa din acest judeţ.
Ce acuzații i se aduc
„Aceasta ar deţine 460 de exemplare canine, fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de codotomie şi uciderea cu intenţie a animalelor fără drept”, informează oficialii Poliţiei Giurgiu.
Pe terenul care aparţine femeii au fost găsite zei de cuşti care adăpostesc sute de animale. La ora transmiterii acestei ştiri acţiunea este în desfăşurare.
Cercetările se desfăşoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.