Imagini îngrozitoare. Şoareci şi gândaci, filmaţi într-un spital din România

Tuesday, 20 September 2016, 12:37, Sursă: REALITATEA.NET

Urechelniţe şi şoareci au fost filmaţi în saloanele Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, existenţa rozătoarelor fiind confirmată de directorul instituţiei, care a spus că spitalul este amplasat lângă un parc mare, iar şoarecii pot intra din cauza uşilor lăsate deschise.

Vultur Vasile, managerul instituției a confirmat acest caz, însă a precizat că a fost găsit într-un salon un singur șoarece din cauza că ar fi fost lăsat balconul sau ușile de la intrare deschise.

”Spitalul nostru este amplasat într-un cadru natural foarte mare, cu parc imens și toamna se mai întâmplă să intre câte un șoricel în incintă și bolnavul probabil că l-a surprins unde nu trebuie. Noi avem din punctul acesta de vedere plan de dezinsecție de dezinfecție pe care le respectăm. Sunt capcane, tot ce trebuie. Avem materiale, tot ce este necesar pentru operațiunile acestea”, a spus Vultur Vasile, citat de ziarulunirea.ro.

Situația a fost descoperită după ce un tânăr internat la spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a postat pe facebook o filmare în care apare un şoarece în spatele unui calorifer dintr-un salon cu două paturi.

”Spitalul e prevăzut cu terase ca bolnavii să poată ieși pentru o gură de aer. Balcoanele sunt expuse către sud, către parc, fiind seceta aceasta mare, rozătoarele se trag către culcuș. Probabil au rămas uși deschise pe la intrări în spital. E o clădire din 1924 care nu a fost renovată de foarte mult timp. acum suntem într-un proces de renovare”, a mai spus acesta.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: SĂNĂTATE