"Grădina noastră (Coral Reef Sculpture Garden) atrage scafandri din întreaga lume, iubitori de artă și de biologie marină, alături de numeroși cercetători", a declarat pentru EFE Jazmine McPhee, membră a DWS Partners, firma de consultanță care se ocupă de această inițiativă. Guvernul insulelor Bahamas a închiriat aceste adâncuri instituției The Bahamas Reef Environment Education Foundation (BREEF) care a început să instaleze aceste sculpturi uriașe.
Ideea datează din 1995, când artistul Willicey Tynes și fondatorul instituției, Nicholas Nuttall, au luat legătura și au decis să demareze acest proiect pentru "a-și canaliza pasiunea pentru artă și a conștientiza totodată asupra temelor medioambientale", au explicat responsabilii proiectului.
Deocamdată au fost instalate și ancorate ferm pe fundul mării cinci sculpturi, între care cele realizate de artiștii locali Willicey Tynes și Andret John, care îi reprezintă pe cei considerați primii doi locuitori ai Bahamas, 'Virtuoso Man' și John Lucayan. Au fost plasate totodată 50 de structuri realizate din materiale sensibile pentru a stimula creșterea coralilor.
Cea mai impresionantă sculptură este însă cea realizată de britanicul Jason de Caires Taylor, cunoscut pe plan internațional pentru statuile sale subacvatice, care are o înălțime de 6 metri și o greutate de 60 de tone. Statuia aflată în apropiere de țărm — care se lasă dezvăluită de ape în timpul refluxului — reprezintă o tânără în poziție șezând, având capul sprijinit pe un picior.
Potrivit autorului este o reinterpretare feminină a lui Atlas, care în mitologia greacă era condamnat să poarte Pământul pe umeri. De data aceasta zeița feminină ține pe umeri întreaga povară a "boltei marine", spune el.