Incidentul straniu a avut loc în comuna Roșia de Amaradia, iar proprietarul abia a reușit să despartă struții. După ce a văzut că păsările lui sălbatice au eliminat prădătorul le-a oferit o porție dublă de hrană.
„Asta e viața la țară, asta e viața la struțărie...Struțul trăiește exact ca în pustiu, mănâncă tot ce găsește..Bravo tată, aveți porție dublă astăzi...Să nu ziceți că nu avem câini buni...cei mai buni câini sunt struții dragii mei”, spune proprietarul fermei în videoclipul postat pe pagina sa de Facebook.
Reacția struților poate fi atribuită instictelor lor de supraviețuire și teritorialitate. Animalele percep orice intruziune în teritoriul lor ca o amenințare și se pot comporta agresiv pentru a-și proteja resursele.
Datorită lipsei de hrană în mediul lor natural, păsările de la fermă pot fi mai predispuse la astfel de comportamente agresive chiar și față de prădătorii tradiționali.