Întâlnirea ar avea loc la Vladivostok, iar Kim s-ar îndrepta către frontiera de nord-est a ţării sale la bordul unui tren blindat. Luxos în interior, cum relatează media de stat și agenții de informații străine, trenul blindat circulă însă cu o viteză redusă, nu mai mult de 90 de km/h, scrie Reuters.
Încetineala cu care se mișcă trenul este pusă pe seama greutății mari a acestuia, din cauza straturilor de blindaj.
Vagoanele trenului au scaune de piele roșie, mese lungi pentru ședințe și monitoare plate.
Un oficial rus a relatat că meniul conține orice fel de mâncare din bucătăriile rusă, chineză, coreeană, japoneză și franceză. La băuturi se regăsesc din abundență soiurile Bordeaux și Burgundy, iar călătorii au parte de serate unde le cântă diferite soliste vocale.
Un alt diplomat rus, Georgy Toloraya, care a călătorit cu trenul blindat al lui Kim Jong Il în 2001, a povestit că în vagoane erau transportate două automobile blindate Mercedes.
Din relatările presei, trenul este acompania de avioane sovietice și elicoptere Mi-17. Uneori, liderul nord-coreeann circulă cu trenuri în coloană. Primul tren se asigură că ruta este sigură, în al doilea tren este Kim, iar în ultimul tren se află diverși angajați și bodyguarzi.
Din Coreea de Nord la Vladivostok, acolo unde s-ar putea întâlni cu Putin, Kim va călători aproximativ 20 de ore cu trenul, mult mai mult decât cu orice cursă aeriană. Dar puțin dacă ne gândim că până în Vietnam, Kim a efectuat un drum de 65 de ore.
Oficialii americani cred că Putin şi Kim vor discuta despre posibile livrări de arme şi muniţii nord-coreene către Rusia pentru războiul din Ucraina, în schimbul unui ajutor economic rusesc de care Coreea de Nord are mare nevoie.
Cotidianul american The New York Times a relatat că Putin ar dori ca Phenianul să îi vândă Rusiei artilerie şi rachete antitanc, în timp ce Coreea de Nord ar fi în căutare de tehnologie avansată pentru fabricarea de sateliţi şi submarine cu propulsie nucleară, precum şi de ajutor alimentar.
Putin şi Kim s-au întâlnit ultima dată în aprilie 2019.