Se pare că asupra uzinei sunt lansate bombe super-încărcate, transmite și Nexta, cu mențiunea că există civili în adăposturile de sub uzină.
Zilele trecute, ucrainenii dădeau asigurări că s-au retras în uriașul combinat Azovstal pentru a-l apăra.
Justin Crump, de la firma de consultanță în domeniul securității Sibylline, declara pentru BBC că ucrainenii „sunt foarte bine pregătiți pentru apărare”, după ce au avut la dispoziție peste 50 de zile pentru a fortifica sit-ul combinatului și a construi rute de evacuare.
Trebuie menționat că acest combinat siderurgic aparține miliardarului Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina.