Retailerul suedez de mobilă IKEA a lansat catalogul IKEA 2014-2015 şi va începe distribuirea lui începând cu 18 august. De asemenea, începând cu luna septembrie, magazinul din Băneasa va comercializa cu 30% mai multe produse decât în prezent, iar preţurile a 217 articole scad de la intrarea în vigoare a noului catalog în medie cu 18%. Scăderea medie a preţurilor la toată gama IKEA este de 1,49%. Produsele mai ieftine sunt marcate cu simbolul "preţ mai mic".
„Și anul acesta, ca și în cei precedenți, continuăm eforturile de scădere a prețurilor produselor noastre. Acolo unde reușim să reducem costurile, transferăm aceste economii în prețuri mai mici pentru clienți. Pentru anul de catalog 2015, avem 217 produse ale căror prețuri au scăzut în medie cu 18%. Multe dintre acestea sunt pentru dormitor și baie", a declarat Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.
Ce s-a ieftinit
Printre produsele cu preţ mai mic de la 1 septembrie se numără dulapurile din familia PAX sau produsele pentru baie din familia LILLÅNGEN. Totodată, se află la reducere, spre exemplu, dulapul cu 3 uşi Brimnes, de la 699 de lei la 599 de lei, cadrul de pat Flaxa de la 724 lei la 574 lei, o husă de pilotă Vinranka costă de la 1 septembrie 129 lei faţă de 149 de lei, iar un covor Hampen a fost ieftinit de la 179 de lei 149 de lei.
Prețurile menționate în Catalogul IKEA 2015 includ TVA, sunt maxime și sunt valabile 1 an de zile, de la 1 septembrie 2014 până la 25 august 2015.
Aproximativ 70% dintre produse pot fi achiziţionate şi online. Citeste mai mult...