În interviul acordat presei ruse, Igor Dodon a ținut să sublinieze perocolul unirii Republicii Moldova cu România și a criticat UE pentru sprijinul financiar pentru modernizarea armatei Republicii Moldova.
Dodon a criticat şi obţinerea de către Moldova a statutului de ţară candidat la UE.
Fostul președinte al Republicii a vorbit şi despre şedinţa comună de la Chişinău a parlamentelor României şi Republicii Moldova din luna iunie.
Potrivit acestuia, scopul şedinţei ar fi fost, de fapt, facela de a verifica cum se va comporta societatea, în contextul unor planuri de viitor, ale României şi Occidentului, de a uni cele două ţări. În context, el a precizat că acest fapt demonstrează încă o dată că România „vrea să înghită” Republica Moldova, fapt ce va cauza un război civil.
Reamintim că magistrații Judecătoriei Chișinău au dispus, pe 21 iunie, prelungirea mandatului fostului președinte Igor Dodon astfel că acesta a trebuit să rămână în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile.
Vorbim despre o anchetă în cadrul căreia sunt cercetate fapte cu privire la îmbogățirea ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădarea de Patrie, care ar fi avut loc începând cu anul 2014 și până în prezent.
Ulterior, respectiv pe 17 iunie, Igor Dodon a fost trimis în jduecată în al doilea dosar penal. Ex-președintele Republicii Moldova este acuzat de abuz în serviciu, în interesul unui grup criminal organizat în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”, potrivit agora.md.