În mesajul adresat poporului Moldovei, Dodon folosește retorica istoriografiei sovietice, întâlnită și la aliatul său politic, Vladimir Voronin, potrivit căreia pe 24 august s-a produs ,,eliberare de sub fascism și ocupație română” de către glorioasa armată sovietică. De altfel, fostul lider de la Chișinău chiar critică dur ceea ce el numește "falsificarea istoriei", prin punerea pe picior de egalitate a veteranilor Armatei Roșii cu cei ai Armatei Române din cel de-al Doilea Război Mondial.
"Adresez sincere felicitări poporului Moldovei cu ocazia cele de-a 77 aniversare de la eliberarea Chișinăului de cotropitorii fasciști în cadrul operațiunii victorioase Iaşi-Chișinău a trupelor sovietice împotriva Germaniei naziste. A fost învins un dispozitiv numeros al armatei germane care acoperea direcția balcanică, iar România - aliatul Germaniei naziste, a fost scoasă din război.
Pe teritoriul Moldovei a fost lichidat unul dintre cele mai barbare regimuri de ocupație, ale cărui victime au devenit zeci de mii de compatrioți de-ai noştri – reprezentanți ai diferitor popoare din țara noastră.
Sunt convins că cele două date semnificative legate de aceste file glorioase – Ziua Victoriei din 9 Mai și Ziua Eliberării Chișinăului de invadatorii naziști din 24 august – trebuie sărbătorite în țara noastră la nivel de stat.
Consider absolut inacceptabilă falsificarea istoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei, devalorizarea faptei eroice a soldaților Armatei eliberatoare, egalarea veteranilor Armatei Roșii cu soldații armatei generalului Antonescu.
Poporul multinațional al Moldovei va păstra mereu memoria despre eroismul taților, bunicilor și străbunicilor noștri, care cu prețul propriei vieți au adus pacea pe pământul nostru. Îi felicit din suflet pe veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pe copiii, nepoții și strănepoții lor.
Veşnică glorie soldatului sovietic învingător!", își încheie Dodon mesajul.
Potrivit multor istorici, evenimentul din data de 24 august rămâne unul controversat, pentru că, odată cu eliberarea de fascism s-a produs și reinstalarea ocupației sovietice, iar drama populației, în special a celei românești, a continuat.
„Este o linie foarte clar trasată de Moscova în ceea ce privește predarea istoriei lor, a istoriei ruse, a armatei sovietice. (...) Ori recunoști adevărul, ori te plasezi pe pozițiile istoricilor care spun că a fost eliberare, or adevărul este că ei (Uniunea Sovietică - N.R.) le-au reocupat”, a afirmat istoricul Ion Șișcanu pentru Europa Libera Md.
„Procesul de distrugere a Basarabiei a început mult mai înainte de operațiunea Iași-Chișinău. (....) Dar după război a început perioada ceea mai grea pentru populația țării noastre (Republica Moldova -N.R.) Astfel, au urmat foametea organizată din 1947, iar mai apoi valul de deportări în Siberia. Minimum 90 de mii de gospodari au fost deportați peste noapte. S-a comis un adevărat genocid contra băștinașilor”, a explicat istoricul.
Pe de altă parte, scurta operațiune Iași-Chișinău a influențat mersul războiului și a înclinat mai mult balanța în favoarea Aliaților, accelerând desfășurarea evenimentelor ce au dus la prăbușirea Germaniei naziste.