Igor Dodon este acuzat de abuz în serviciu, în interesul unui grup criminal organizat în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”, potrivit agora.md.
Procurorii susțin că Igor Dodon, în perioada anilor 2008-2009, când era prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, ar fi eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%. Prejudiciul produs statului moldovean se ridică la 11.927.173 de dolari, respectiv 123.957.916 lei moldovenești, ce au fost transferați ulterior în conturile unor companii offshore.
În urma contractului semnat la nivelul Guvernului, tarifele la energia electrică au crescut, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova, mai notează agora.md.
În cadrul audierilor din 27 iunie, Igor Dodon nu și-a recunoscut vina și nu a oferit declarații la audieri, solicitând acordarea unui termen pentru a discuta cu avocații săi.
Igor Dodon este plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat într-un prim dosar penal de corupție, legat de îmbogățire ilicită.
După perchezițiile procurorilor anticorupție, în comun cu ofițerii SIS și CNA, la mai multe adrese legate de Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Ulterior, Igor Dodon, care este și președinte de onoare al PSRM a fost reținut pentru 72 de ore, fiind escortat la izolatorul Direcției de Poliție a mun.Chișinău. La percheziții, în unele de locații au fost depistate peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au fost depistate 17 mii de lei și 1.000 de dolari.
Procurorii au înaintat solicitarea în instanța de judecată după ce ex-președintele Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, urmare a perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de 24 mai, când ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au descins la domiciliul fostului președinte, precum și în alte locații.