Instanța supremă a admis recursul lui Eduard Hellvig împotriva sentinței civile din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel București, prin care acesta era declarat incompatibil și a dispus anularea raportului de evaluare nr. 50964/G/II din 9.11.2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate.
De asemenea, ÎCCJ obligă ANI să retragă de pe website-ul propriu comunicatul de presă din data de 9 noiembrie 2012 și să publice prezenta hotărâre judecătorească de anulare a raportului de evaluare.
Pe 9 noiembrie 2012, ANI a decis că Eduard Hellvig, la acea vreme ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 7 mai — 31 octombrie, întrucât a exercitat simultan funcția de ministru și pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.
Eduard Hellvig a transmis ANI că nu deține funcția de director al acelei societăți și nici nu a exercitat această funcție în niciun moment pe parcursul ultimilor ani, însă Agenția susținea că, în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Ministerul Muncii a comunicat faptul că încetarea efectivă a contractului individual de muncă în cazul ministrului a fost operată la data de 31 octombrie 2012, în urmă cu o săptămână.
Hellvig a dat în judecată ANI solicitând anularea raportului de evaluare întocmit de inspectorii de integritate, a pierdut procesul la Curtea de Apel București, însă a avut câștig de cauză la ÎCCJ.