Bombonica Prodana este acuzată în acest dosar de abuz în serviciu. Procurorii susțin că Dragnea și fosta sa soție au intervenit pentru menținerea în funcții a două persoane în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, care, în realitate, prestau servicii la sediul PSD Teleorman.
Cererea fostei soții a liderului PSD vine după ce sute de mii de români au ieșit în stradă și au protestat față de Ordonanța de Urgență 13 a Guvernului Grindeanu, care urma să introducă în Codul Penal, printre altele, un prag al prejudiciului pentru abuzul în serviciu de 200.000 de lei. OUG 13 a fost abrogată, ulterior, prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței 14.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar în luna iulie a anului trecut, alături de fosta sa soție Bombonica Prodana.
Procurorii îl acuză pe șeful PSD de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, fapte săvârșite în perioada în care acesta ocupa funcția de președinte al CJ Teleorman, iar pe Bombonica Prodana, de abuz în serviciu.
În acea perioadă, Bombonica Prodana ocupa funcțiile de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC.