Toni Greblă, fostul judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR), a fost trimis în judecată, pe 9 septembrie 2015, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat şi fals în declarații în formă continuată.
Alături de Greblă, au mai fost trimise în judecată alte patru persoane: Bîrcină Ion - administrator al mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență şi constituirea unui grup infracțional organizat; Prundiani Mihai - administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență; Grecu Gheorghe - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani şi Dolghi Victor - cetățean din Republica Moldova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de şi constituirea unui grup infracțional organizat.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (2010 – 2013) și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională (2013 – 2015), a pretins și primit de la omul de afaceri, inculpatul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, service-ul și asigurarea pentru autoturismul marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro, un post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei, suma de 1.200 lei şi materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei.
În schimbul acestor foloase necuvenite, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de omul de afaceri să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.
În acelaşi timp, în perioada 2008 – 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență, inculpatul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diverse (energie, construcții, transport, fier vechi ș.a.), potrivit DNA.
În perioada 2009 – 2015, în calitate de senator (2008 – 2013) și ulterior judecător de Curte Constituțională (decembrie 2013 – 2015), inculpatul Greblă Toni a pretins și primit, direct și indirect, de la cumpărătorul de influență Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276,42 lei.
În schimb, Greblă Toni a promis că va interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență Prundianu Mihai, cu interese în domeniul energiei, mai arată procurorii DNA.
În perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României și ulterior judecător la Curtea Constituțională, Greblă Toni a efectuat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (operațiuni financiare ca acte de comerț), astfel cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 modificată, prin interpuși, încălcând dispozițiile legale privind incompatibilitățile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituțională și senatorilor.
Începând cu luna august 2014, Toni Greblă a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Bîrcină Ion și Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligațiilor față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport și comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienței reale a bunurilor – țară din Uniunea Europeană).
În perioada 2008-2015, Toni Greblă, în funcțiile de senator și respectiv judecător la Curtea Constituțională, în 13 declaraţii de avere a omis să precizeze faptul că a dobândit de la o rudă, printr-un contract de donație, un teren în suprafață de 10.000 mp, situat în extravilanul com. Telești, jud. Gorj.
În perioada 2010 – 2015, inculpatul Grecu Gheorghe a înlesnit și l-a ajutat pe inculpatul Toni Greblă în săvârșirea faptei de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția (de senator și judecător de Curte Constituțională). Concret, acesta a acceptat să acționeze în mod ocultat și disimulat în sensul asumării, în mod nereal, a calității de proprietar al fermei, efectuând pentru Greblă Toni diferite acte de gestionare și administrare a fermei, inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț (negocieri, contracte ș.a.). Aceasta, în condițiile în care Grecu Gheorghe cunoștea care erau sursele de finanțare și cine era proprietarul fermei situate în extravilanul comunei Telești, jud. Gorj, respectiv Greblă Toni, spun procurorii DNA.
În perioada respectivă, Grecu Gheorghe a obținut ca folos propriu, din activitatea prestată, contravaloarea veniturilor salariale, în cuantum total de 34.335 lei. Aceste beneficii salariale necuvenite au fost plătite de inculpatul Prundianu Mihai prin Asociația Camera de Comerț și Industrie România – Japonia . Aceste acțiuni ale inculpatului Grecu Gheorghe au avut drept scop atât mascarea existenței situației de incompatibilitate în care se afla senatorul / judecătorul Toni Greblă, cât și facilitatea obținerii, de către acesta din urmă, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză asupra bunurilor aparținând inculpaților Toni Greblă, Bîrcină Ion şi Grecu Gheorghe.