Eşti obosită în permanenţă şi ai o senzaţie de ameţeală
Dacă te simţi obosită mai tot timpul, este posibil ca rinichii să nu mai lucreze la capacitate maximă. Rinichii sănătoşi produc un hormon cunoscut sub numele de eritropoietină, care asigură producţia de oxigen necesară celulelor roşii. Însă, în cazuş în care rinichii sunt afectaţi, nu mai produc suficientă eritropoietină, ceea ce înseamnă că scade şi numărul celulelor roşii, ducând astfel la o stare generală de oboseală şi la apariţia senzaţiei de ameţeală.
De asemenea, când rinichii nu funcţionează cum trebuie, organismului îi este greu să elimine toxinele din corp. Din această cauză, te poţi confrunta cu pierderea apetitului alimentar şi, implicit, cu o stare accentuată de moleşeală.
Te confrunţi cu acnee, iritaţii şi mâncărimi
Erupţiile acneice care au loc din senin, mâncărimile şi iritaţiile pielii sunt, de asemenea, simptome ale unor afecţiuni renale. Incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele din corp, duce la apariţia problemelor la nivelul pielii. În plus, când rinichii nu îşi îndeplinesc rolurile, apar dezechilibre ale calciului şi fosforului din sânge, efect advers care duce la apariţia iritaţiilor şi mâncărimilor severe.
Mai multe pe clickpentrufemei.ro.