Culorile sunt, în principiu, reflexia luminii cu diferite lungimi de undă pe care noi le putem observa datorită celulelor cu conuri din ochi. Însă, lucrurile se schimbă când vine vorba despre culorile imposibile sau interzise.
Ca să înțelegi mai bine gândește-te la o portocală. Ei bine, fructul, în sine, nu este portocaliu. Totuși, atunci când lumina trece prin suprafața portocalei, anumite lungimi de undă sunt absorbite, iar altele sunt reflectate și receptate de celulele cu conuri.
Acestea din urmă trimit semnale electrice către creier, care le recunoaște drept o culoare.
Trucul prin care poți vedea culorile interzise
Creierul nostru nu-și poate imagina nuanța "roșu-verzui" sau pe cea "albastru-gălbuie", spun oamenii de știință. Și nu e vorba de culoarea maro rezultată din amestectul primelor două, sau de culoarea verde obținută din amestecul ultimelor două, ci de o culoare care chiar să fie și roșiatică și verde în același timp, ori albastră și galbenă în același timp.
Neputința noastră de a vedea aceste două nuanțe este determinată de modul în care creierul și ochii noștri percep culorile. Culoarea roșie activează anumite celule din retină, iar acestea activitate a lor "spune" creierului că noi privim un obiect roșu.
Însă, dacă îți antrenezi suficient de bine ochii, s-ar putea să vezi aceste culori imposibile. Bineînțeles, s-ar putea să nu-ți iasă din prima deoarece ai nevoie de exercițiu. Iată ce ar trebui să faci.
Pentru a percepe culorile imposibile trebuie să-ți încrucișezi ochii, astfel încât cele două plusuri să se suprapună. Regiunea suprapusă va apărea ca un mix verzui al celor două culori, însă vei observa și un câmp de culori necunoscute, care sunt atât albastre, cât și galbene.