Încă din anul 1953 a existat un “memoriu tehnic asupra construcţiei metroului în oraşul Bucureşti”. La nivelul Ministerului Căilor Ferate de la acea vreme exista chiar Direcţiunea Generală a Metroului Bucureşti, scrie economica.net.
La acea vreme, s-au luat în calcul patru linii, cel puţin pentru prima fază a metroului (au existat trei faze). Pentru început, cele patru linii legau centrul oraşului de zonele de est, vest şi nord şi urmau să fie parte ale celor patru magistrale diametrale, acesta fiind un principiu preluat de la metroul din Moscova.
Iată traseul primelor patru linii, din faza I de dezvoltare a metroului
Cişmigiu-Uzinele 23 August (actuala Faur)
Cişmigiu-Griviţa Roşie (în zona actualei pieţe Chibrit)
Casa Scânteii (actuala Piaţă a Presei)-Piaţa N. Bălcescu (actuala Piaţă a Universitatăţii)
Cişmigiu-Fabrica Gheorghe Gheorghiu Dej (fosta APACA, în zona actualei staţii de metrou Politehnica).
Cele patru linii diametrale urmau “să facă legătura între centrele importante periferice, trecând prin centrul oraşului” scrie în studiu. “Cele 4 trasee diametrale se vor intersecta în centrul oraşului la nivele diferite, realizându-se astfel, în plan, două triunghiuri cu vârf comun. La punctele de intersecţii se vor construi staţii de transbordare cu coridoare de legătură între aceste staţii” se mai arată în proiectul din anii ’50.<
Iată traseul celor patru magistrale:
1. Atelierele Griviţa (zona Chibrit-1 Mai)-Portul Bucureşti (actuala zonă Văcăreşti). Urma să aibă o lungime de 10,7 km şi 10 staţii.
2. Diametrala Nord-Sud, între Parcul de Cultură şi Odihnă IV Stalin (Parcul Herăstrău, în zona Pieţei Presei) şi Comuna Progresul (actualul cartier Progresul). Urma să aibă o lungime de 13,2 km şi 14 staţii.
3. Diametrala Est-Vest, de la Uzinele 23 August (actuala Faur) la Farbrica de Confecţiuni Gheorghe Gheorghiu Dej (zona Apaca), cu o lungime de 11,85 km şi 13 staţii.
4. Traseul diametral Colentina-Piaţa Rahovei. Linia pleca de la actualul Pod Colentina şi se oprea în zona actualei intersecţii dintre Calea Rahovei şi Antiaeriană. Magistrala avea 10,2 km şi 12 staţii.
Proiectul mai presupunea şi o linie inelară de metrou, asemănătoare, în unele zone, cu cea existentă acum. “Pentru realizarea legăturilor directe între cele 8 raioane ale capitalei, se prevede şi realizarea unei linii de centură inelară închisă, aşa cum s-a realizat şi la Moscova” se mai arată în respectivul memoriu tehnico-economic.