Judecătorii de la ÎCCJ admiseseră, pe 19 noiembrie, propunerea DNA de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile, în cazul fostului deputat Viorel Hrebenciuc și a fiului acestuia, Andrei, puși sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Aceeași decizie fusese aplicată și pentru Gheorghe Paltin Sturdza.
Viorel Hrebenciuc a fost arestat pe 29 octombrie, pus sub acuzarea de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și cumpărare de influență, spălare a banilor, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Mai exact, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza și Dan Bengescu, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna, precizează procurorii DNA.
De asemenea, DNA menționa că, în 17 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc și-a folosit influența față de Dan Șova, în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse. Astfel, scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanță pentru luare de mită.
Mai multe pe Agerpres.