Potrivit anchetatorilor, zonele în care acţionau erau bine selectate, în parcul de distraţii Disneyland, în trenurile de mare viteză sau în pieţele publice.
În dosar au fost făcute 14 percheziţii, atât în România, cât şi în Franţa, iar cei care i-au exploatat pe minori vor da acum explicaţii în faţa procurorilor.
Acuzaţiile sunt de trafic de persoane şi furt calificat, iar faptele ar fi fost comise între 2014- 2015.