Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Anca Maria Badale, în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Câmpulung Moldovenesc au realizat o acţiune de prindere în flagrant a unor suspecţi de furturi din societăţi comerciale şi au prins în flagrant un bărbat de 29 de ani care încerca să forţeze uşa de acces a unui magazin din municipiul Suceava, el având o toporişcă, un levier, un fular tip cagulă şi mănuşi.
La vederea poliţiştilor, bărbatul a fugit, ignorând somaţiile verbale ale oamenilor legii.
Sursa citată a precizat că unul dintre poliţişti a tras două focuri de avertisment în plan vertical, după care, văzând că bărbatul continuă să fugă, a tras patru focuri de armă înspre acesta, rănindu-l.
Poliţiştii au solicitat intervenţia unui echipaj medical care l-a transportat pe rănit la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, ulterior bărbatul fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Directorul medical al SJU Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că bărbatul a fost operat întrucât avea leziuni multiple la intestinul subţire.
El a precizat că suspectul avea o plagă împuşcată cu intrare în regiunea sacrată şi ieşire în zona ombilicală.
Pacientul este internat în secţia ATI, este stabil şi ar trebui să evolueze foarte bine, a spus Brădăţan, care a menţionat că nu au fost lezate vase mari de sânge.
În acest caz cercetările poliţiştilor continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului sub coordonarea procurorului de caz.