E greu cu concentrarea în horoscopul de mâine, 30 octombrie 2024, când Mercur în Scorpion se situează în opoziție cu Uranus în Taur. Cel mai indicat pentru zodii e să își lase mintea să fie purtată de reverie, fără a o încastra în tot felul de limite. Acceptă că se poate să ruminezi gânduri, dar și să tratezi superficial alte probleme.
Berbec
Ai mare grijă cu banii mâine, căci îți pot scăpa printre degete fără să îți dai seama. Motivul e că risipa e acum bine camuflată în spatele unor decizii financiare aparent inteligente. Poți să îți dorești să investești și să te mândrești cu aceste impulsuri, dar în realitate să alegi tranzacții riscante din care vei avea mai mult de pierdut decât de câștigat.
Taur
Horoscopul de mâine aduce o opoziție dificilă între Mercur în Scorpion și Uranus în propria ta zodie. Parcă totul te enervează acum, de la șoferul din trafic care conduce mult prea încet până la colegul de la muncă care și-a adus prânzul la birou. Nu sunt evenimente plăcute, recunoaștem, dar chiar merită să te înfurii așa ușor?
Gemeni
Cu guvernatorul tău Mercur în mistica zodie a Scorpionului și Uranus în Taur, te poți regăsi într-o situație foarte inconfortabilă. Dacă ești copleșit/ă, mai ales în urma asumării a prea multe obiective, nu te sfii să ceri ajutorul. Fie că apelezi la familie, la prieteni sau la colegii de muncă, acest gest denotă maturitate și putere. Nu suntem făcuți să răzbim singuri!
Rac
În vreme ce Mercur, curiosul, încă învață să se descurce în secretosul Scorpion, mai vine și încăpățânatul Uranus și se opune. De aceea, e bine ca mâine să eviți să sari în ajutorul celorlalți, insistând să rezolvi tu totul pentru ei. Nu va ieși bine. În schimb, rezumă-te să oferi sfaturi. Îți vor fi mai recunoscători după, când vor constata ce bine s-au descurcat.
Leu
Mercur în Scorpion se află în opoziție cu Uranus în Taur în a zecea ta casă, ceea ce poate aduce inconveniente în carieră. Poți să ai certitudinea că ești pe calea cea bună, când de fapt există anumite informații de care nu ești conștient/ă, cel mai probabil fiindcă cineva le ține secrete. Investighează cât de mult poți, dar așteaptă-te la surprize.
Fecioară
Cu Uranus în Taur în cea de-a noua casă a ta, aflat în opoziție cu Mercur în Scorpion în a treia, poți să ceri semne revelatoare din partea Universului dacă nu mai știi încotro să o iei. Fii cu ochii în patru după sincronicități, pot apărea la tot pasul. Va ajuta să încerci să iei o decizie și să ceri apoi forțelor supreme să îți confirme dacă e cea potrivită.
Balanță
Totul te enervează la cei din jur în cursul zilei de mâine. Poate că cineva mestecă prea tare sau altul a dat muzica la un volum care te deranjează. Ei bine, ești gata să dezlănțui iadul asupra acestor surse de tensiune, ceea ce e cu atât mai șocant cu cât semnul tău e de obicei pașnic și atât de diplomat. Respiră adânc, va trece orice te supără acum.
Scorpion
Cu Mercur în semnul tău aflat în opoziție cu Uranus în a șaptea ta casă, se poate să apară probleme în parteneriate. Aveți tendința să vă arătați cu degetul unul pe celălalt sau să pasați responsabilitatea de la unul la altul, ceea ce e atât de contraintuitiv. Într-un moment de luciditate, stabiliți că lucrați către un obiectiv comun – sunteți o echipă, nu dușmani declarați.
Săgetător
Dacă dai prea multă atenție unui lucru – oricare ar fi acela, inclusiv aspecte pozitive ale existenței, așa cum este sportul – o să ajungi să ai o viziune deformată asupra sa, spun astrologii. Privește la viața ta și vezi ce latură a sa a devenit predominantă. Ce s-a transformat într-o rutină acaparatoare fără să îți dai seama? Acolo vor exista tensiuni și surse de nervi și frustrare mâine.
Horoscopul banilor pentru săptămâna 28 octombrie-3 noiembrie. Panică în buzunarul unor zodii. Vor trebui să găsească metode să scape de datoriiCapricorn
Nu ești tu genul care să își asume riscuri, dar a fi prostesc să refuzi o afacere profitabilă, nu? Așa îți spui mâine, însă e posibil să te înșeli. Nu negăm că poate exista un mare potențial al inițiativei respective, doar că se poate ca contextul astrologic să nu fie unul prielnic. Dacă oportunitatea va exista și peste câteva zile, atunci asumă-ți-o cu siguranță!
Vărsător
Nu cumva ai ignorat pe cineva care conta mult pentru tine în goana după o carieră mai plină de împliniri? Acest cineva – cel mai probabil un membru al familiei – ți-a tot dat semnale că se simte neglijat, pe care ai preferat să le ignori. E posibil ca situația să răbufnească mâine dacă nu vei face ceva înainte, ca să mai temperezi apele.
Pești
Ești una dintre cele mai blânde zodii, dar și când te înfurii! Nu spunem decât că atunci ești mai aproape de personalitatea „vecinului” tău de cerc astrologic Berbecul decât de a ta. Acest lucru te va face să tragi concluzii pripite și cel mai probabil false. Ia-ți timpul să investighezi problema în detaliu, amintindu-ți cât ai avut de suferit în trecut când ai dat curs impulsivității.
Cea mai norocoasă zi a lunii noiembrie 2024 pentru fiecare zodie în parte