Un aspect semnificativ al zilei este trigonul format între Luna în Capricorn și Uranus în Taur, care amplifică darurile Lunii Noi cu dorința de independență, inovație și abordări neconvenționale. În finalul zilei, Luna intră în Vărsător, invitând zodiile să-și focalizeze atenția pe viitor și pe planurile lor pe termen lung.
Astrologii prevăd că acest mix de influențe astrale aduce oportunități excelente pentru cei care doresc să-și atingă obiectivele și să facă progrese importante în viață. Cu disciplina și realismul oferite de Luna Nouă în Capricorn, îmbinate cu dorința de independență și inovație susținută de trigonul cu Uranus în Taur, zodiile sunt încurajate să își asume riscuri și să adopte abordări inedite în rezolvarea problemelor. Intrarea Lunii în Vărsător reprezintă încurajarea de a privi înainte și de a-ți concentra eforturile pe construirea unui viitor mai bun. Este momentul potrivit pentru realizarea planurilor la nivel personal și profesional, iar perseverența și încrederea în sine vor fi cheia succesului.
Berbec
Visează la imperiul pe care îl vei conduce într-o bună zi ascultând de ceea ce îți șoptește la ureche Luna Nouă în Capricorn. Zodia de pământ îți intensifică și mai tare ambiția. E adevărat că contează enorm să îți placă ceea ce faci, dar cine spune că bucuria de a lucra ar trebui să excludă din start și bogăția? Nu te mai gândi la bani ca fiind „ochiul dracului”, ci „mâna de aur” a abundenței.
Taur
Ție îți place rutina și obișnuința și-a găsit locaș în viața ta. Tocmai de aceea, mâine ar trebui să te scuturi de banal și să încerci ceva neconvențional. Cu pregătirea ta excelentă pentru orice situație a vieții, suntem sigure că ai deja o listă bogată cu activități pline de neprevăzut pe care le-ai încerca. Dă curs măcar uneia dintre ele, fie că înseamnă să înveți să patinezi sau să mergi la stand-up comedy.
Gemeni
Senzualitatea continuă să fie accentuată de contextul astrologic bogat în influențe de pământ ale începutului de an. Ce spui dacă ai schimba acea pijama groasă și comodă în care ai stat de sărbători pentru o cămașă de noapte sau un set luxuriant de mătase? Când te simți bine, arăți fabulos, și așa trezești zeița/zeul din tine.
Rac
Comuniunea e atât de importantă într-un cuplu! Nu poți da doar tu, sperând că într-o zi balanța se va reechilibra în chip magic și o să primești ceea ce ai oferit. Pe de altă parte, dacă ești într-o relație sudată, atunci caută activități care să pună laolaltă calitățile voastre. Poate că este timpul să vă gândiți la o afacere comună...
Leu
Horoscopul de mâine, cu precizia și determinarea Capricornului, îți arată cum să îți îmbunătățești starea de sănătate. Îți lipsește motivația să te apuci serios să faci mișcare? Poate că un antrenor de fitness te va ajuta în acest sens. Nu uita nici de alimentație: caută rețete pe bază de plante, bogate în proteine, pentru o iarnă fără răceli și fără disconfort.
Cele mai norocoase zodii în 2024. Protejate de astre, se vor scălda în bogății
Fecioară
Cupidon e gata să țintească o săgeată spre inima ta mare! Dacă nu ai de cine să te îndrăgostești, poate că ideea e să renunți la acea relație din cauza căreia potențialul tău amoros stagnează. Pe de altă parte, dacă iubirea îți încălzește deja viața, acest context astrologic ofertant e ideal pentru o transformare profundă, cum ar fi să faci un bebe sau să te logodești.
Balanță
Aprinde focul în vatra căminului tău! Fie că locuința ta e înzestrată sau nu cu o sobă sau cu un cămin, ai înțeles ideea: asigură-te că ai ceea ce îți trebuie acasă: armonie, frumusețe și liniște, exact atributele unei Balanțe veritabile. Presară puțină artă prin apartament, zugrăvește pereții într-o culoare mai caldă sau schimbă draperiile, după cum nuanțează astrele.
Scorpion
Comunitatea e extrem de importantă pentru tine acum. Gândește-te la modurile în care ai putea sprijini viața din cartierul sau orașul tău. Simplul fapt de a da binețe vecinilor nu mai e de ajuns. Ce spui dacă ai institui o bibliotecă din care fiecare poate să împrumute câte un titlu? Dacă ți se pare prea îndrăzneț (sau nepotrivit), propune-ți să începi să susții afacerile locale.
2024: Cea mai norocoasă zi din an pentru fiecare zodie în parte
Săgetător
Banii contează, fie că îți place să o recunoști sau nu, și poți trăi la fel de boem și de liber (dacă nu încă și mai) dacă știi că te bazezi pe ei, scrie DivaHair. Ce trebuie să faci acum e să acoperi „găurile” prin care poți pierde fonduri consistente. Redu facturile căutând distribuitori cu oferte mai bune sau dezabonează-te de la toate serviciile pe care nu le folosești în mod constant.
Capricorn
Conform horoscopului de mâine, ai șanse fantastice pentru a trăi o zi pe placul tău. Cu Luna Nouă strălucind în semnul Capricornului, nu te teme să faci totul despre tine. Fă-ți pe plac în fiecare ipostază și nu da înapoi de la nimic! Fie că dorești să gonești după obiectivele tale la viteză maximă sau să îți iei vacanță ca să pleci într-o călătorie de descoperire a sinelui, intuiția ta știe cel mai bine.
Vărsător
Ascultă un podcast spiritual, meditează sau fă yoga, dar executând mai degrabă mișcări blânde și gentile. Acestea sunt ingredientele unei zile luminate de Luna Nouă cu potențial benefic. Fii însă pregătit/ă pentru o revelație șocantă, aceea că nu te mai reprezintă o activitate sau că nu mai iubești un om pe care îl vedeai ca fiind parte integrantă a vieții tale. Nu te opune evoluției!
Pești
În cercul tău de apropiați s-a strecurat un șarpe, țipă astrele, și este cazul să îl elimini cât de curând. Prietenii toxici, vampirii energetici și amicii de vreme bună nu au ce căuta prin preajma ta. Dimpotrivă, acum poți face minuni într-un grup de oameni cu filosofii și interese similare, căci lucrul în echipă a fost mereu specialitatea casei la un Pește.